Impresii foarte bune despre Cannondale Cujo 24+ pentru copii, din partea britanicilor de la MBR

(foto mbr.co.uk)

De multe ori ne gândim că nu merita investiția într-o bicicletă scumpă pentru copii. Adevărul este că cei mici cresc, și în 2-3 ani bicicleta le rămâne mică. Pe de altă parte, dacă le luăm ceva de buget, copiii se vor chinui s-o miște din loc sau cine știe ce poziție greșită vor avea pe ea, existând pericolul real ca “virusul” velo să nu-i prindă. Astfel, daca tu, familia și prietenii sunteți pasionați de outdoor și sport, investiția în ceva mai bun va fi justificată, întrucât cei mici se vor simți bine la o tură de bicicletă împreună cu părinții.

Din categoria biciletelor mtb care merită, este și Cannondale Cujo 24+, un mtb pentru copii, cu roți 24” Plus, adică mai „grase”, de 24×2.6 mai precis. Anvelopele cu balon mai mare vor compensa o parte din lipsa suspensiei față care însă lipsește dintr-un motiv bine ales. Bicicleta este mai ușoară. Este un lucru știut faptul că furcile cu suspensie pentru copii sunt slabe ca performanțe. Cannondale a făcut bine alegând o furcă rigidă pentru acest model.

Revista britanică Mountain Bike Rider a testat mtb-ul Cannondale Cujo 24+, iar concluzia a fost cât se poate de bună. Cannondale Cujo 24+ reprezintă „un pachet bine gândit, ce oferă un sentiment de siguranță”.

„Este o bicicletă excelentă pentru orice copil cu spirit de explorare, ce se aventurează și în afara asfaltului”, continuă redactorii care s-au ocupat de acest mtb, mulțumită Martei, fiica de 9 ani a editorului care a redactat recenzia. „Marta și-a regăsit încrederea în ea, mergând acum și fără mâini, făcând mici wheelie-uri, și pedalând fără probleme și distanțe de peste 25 km fără să se plângă de disconfort. Pentru orice părinte, acest lucru este excelent”.

Recenzia a fost publicată în original în revista MBR și poate fi citită în întregime aici. Cannondale Cujo 24+ are prețul de 2.865 lei și este disponibilă în magazinul nostru din București sau online pe Wheelsports.ro.

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.