Încep concursurile virtuale de iarnă! Pregătește-ți hometrainerul smart!

Da, știm, „iarna nu-i ca vara”… deja devine obositoare zicala asta 🙂

Totuși, iarna poate fi ca vara, chiar dacă-i doar virtual! Pentru că avem trainerele smart, cu care ne delectăm, în casă, de-a lungul întregului sezon rece, călătorind, virtual, pe oriunde vrea imaginația. Desigur, poți ieși la o tură reală de bicicletă și iarna, dar să fim sinceri cu noi, nu e ușor, și sunt puțini cei care rezistă, pe bicicletă, temperaturilor scăzute. O dată pe săptămână, poate merită să ieși „pe bune”, dar în restul săptămânii îți poți organiza programul în așa fel încât să ai timp și de o sesiune de antrenament, poate chiar zilnic.

Iar pentru ca antrenamentele să nu fie „degeaba”, adică să te bucuri de rezultate abia la primăvară, avem acum și Cupe Virtuale, la care poți participa online. Tot ce trebuie să faci este să te înscrii și, desigur, să ai un hometrainer smart, sau măcar pedale cu powermeter. Există chiar și premii, virtuale, dar și reale. De asemenea, pentru a participa trebuie să îți faci cont pe platformele online Zwift și Rouvy

Calendarul Cupa Virtuala Alien Bike este următorul:

  • Etapa 1 – ZWIFT – 16.12.2021 – 19:00
  • Etapa 2 – ZWIFT – 23.12.2021 – 19:00
  • Etapa 3 – ROUVY – 13.01.2022 – 19:00
  • Etapa 4 – ROUVY – 27.01.2022 – 19:00
  • Etapa 5 – ZWIFT – 10.02.2022 – 19:00
  • Etapa 6 – ZWIFT – 24.02.2022 – 19:00
  • Etapa 7 – ROUVY – 10.03.2022 – 19:00
  • Etapa 8 – ZWIFT – 17.03.2022 – 19:00

Te înscrii, și ai treabă până la primăvară, în martie!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.