Traseul de la Medias Bike Maraton în ritm lejer, de plimbare

Este cunoscut faptul că evenimentele de genul ăsta, concursurile de mtb și cursieră, sunt oportunități foarte bune pentru a le parcurge, dar nu ca la concurs ci la plimbare, agrement. Mai ales dacă nu ești pasionat de concursuri însă îți place să te plimbi cu bicicleta, traseele concursurilor de bicicletă sunt opțiune excelentă, mai ales atunci când nu sunt tehnice.

Un exemplu foarte bun este și Mediaș Bike Marathon, care oferă participanților trei lungimi de traseu: scurt, mediu și lung, adică 25 km, 40 km și 75 km. Noi vom vorbi aici despre tura lungă, pentru că celelalte două sunt, practic, integrate în tura lungă. Cu alte cuvinte, poți oricând scurta tura lungă.

Traseul pornește, desigur, din Mediaș, iar de-a lungul celor 75 km vei pedala pe dealurile și drumurile forestiere care ajung până la Richiș și Copșa Mare. În general, tura este destul de grea, cu diferență mare de nivel, chiar dacă nu traversăm munți. Drumurile sunt adesea abrupte, așadar, este nevoie de o condiție fizică bună. Cu toate astea, într-o zi lungă de vară, ai timp suficient pentru a-l parcurge, chiar dacă pedalezi mai încet.

Track-ul gps poate fi downloadat de aici.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.