foto Feedthehabit.com
Dacă ești o persoană căreia îi place să petreacă timp în natură și să aibă grijă de corpul său atunci cu siguranță ai un ceas multisport sau urmează să-ți iei unul. Acest tip de ceas ar trebui să fie nelipsit din viața unui sportiv, chiar și amator, întrucât îți vei putea urmări progresul pe măsură ce lucrurile se întâmplă.
Wahoo este cunoscut pentru ciclocomputerele performante pe care le produce, dar de ceva vreme au lansat și ceasul multisport ELEMNT Rival. Revista Feed the Habit l-a testat, iar aici avem câteva din concluziile lor.
“Folosindu-l deja de peste un an încă îl prefer în locul unui Apple Watch”, spun redactorii care au realizat testul. “L-am folosit la tot felul de activități, cum ar fi ciclism, alergare montană, mers și antrenamente în casă. Pentru început, îmi plac foarte mult butoanele mari și structura simplă a navigației.”
Însă ceasul multisport în sine este doar jumătate din poveste întrucât, pentru a-l folosi la întreg potențialul său ai nevoie și de o aplicație capabilă. “Wahoo are o aplicație foarte bună pentru mobil care-ți permite să modifici antrenamentul sau ecranele de pe ceas în timpul antrenamentului”, spun redactorii. “Treaba asta îmi place și la ciclocomputerele Wahoo. Ecosistemul Wahoo este de neegalat atunci când vorbim de ușurința în utilizare. Aplicațiile Wahoo de pe telefon sau web sunt la fel de intuitive ca și managementul făcut direct pe ceas, practic făcând de râs concurența”.
Recenzia a fost publicată în original în revista Feed the Habit și poate fi citită în întregime aici. Ceasul multisport Wahoo Rival are un preț redus de 1.399 lei și poate fi găsit în magazinul nostru din București sau online pe Wheelsports.ro.